Labis sint spiritul adincurilor - Gheorghe Tomozei

„A fost nu numai un poet al țării lui, al naturii și tradițiuor ei, al timpului revoluționar prin care a trecut, al primelor iubiri. A fost o conștiință. Neobișnuitul lui temperament poetic s-a dezvoltat ca o personalitate. Tînărul acesta și-a priceput vremea și a luptat, a arătat motivele speranțelor lui și un drum spre viitorime. A fost un om veridic și brav.
Numele lui merită a fi pomenit ca semn de unire pentru alți tineri adunați, de-aci înainte, pentru a citi versurile lui și pe ale lor și pentru a se lega într-o nobilă și înaltă prietenie.
Intr-o zi a venit «pasărea cu clonț» și l-a sfîrtecat.
Această pasăre trecuse și mai înainte, fantomatic și premonitor prin poezia lui.
«Clonțul» de fier al pasărei de pradă, acel care împunge și sfîșie, este un simbol. Cînd i-a simțit ascuțișul și trupul i s-a desfăcut din legături, a glumit ca un nou Villon. A văzut puii gaiței, ciugulind urmele poetului Nicolae Labiş, «o amintire fru-moasă». A dictat aceste versuri pe patul de sufe-rință, în puținele zile pe care le-a mai trăit, printr-un miracol inexplicabil. A mai zîmbit o dată, sarcastic și melancolic, întocmai ca vechii cavaleri, ca Mer-cutio al lui Shakespeare, căzut fără noimă. Glumește așa un băiat plin de fantezie și umor, pentru care viața și lumea prețuiesc atît de mult, încît nimeni nu le poate plăti cu lacrimi.
Îi pronunțăm numele, ni-l reamintim, îi citim cîntecele, mergem cu el mai departe."
TUDOR VIANU